joi, 18 aprilie 2013

Machiaj cu albastru

   Bună tuturor,
 Ştiu că de ceva vreme nu am reuşit să mai fac nici un post, dar asta pentru că am avut examene şi nu am avut destul timp pentru asta. Însă astăzi am reuşit să îmi fac puţin timp şi am realizat un nou make-up care sper să vă placă.
 Aştept părerile voastre şi dacă aveţi sugestii le aştept cu drag. 
  




XoXo Anca.

marți, 9 aprilie 2013

Machiaj mireasa 2

  Aşa cum v-am promis astăzi am mai realizat un machiaj pentru mireasă. Nuanţele folosite sunt mov, roz, negru şi alb puţin sidefat pentru colţul intern al ochiului. Sper să vă ajute în căutarea tipului de machiaj ce îl veţi purta în ziua nunţii voastre. 


XoXo Anca

vineri, 5 aprilie 2013

Machiaj mireasa

    Orice viitoare mireasă doreşte să fie cea mai frumoasă în ziua cea mare. Aşa că eu m-am gândit să vin în ajutorul vostru şi să vă arăt un machiaj potrivit pentru o mireasă ce îşi doreşte un machiaj nu foarte puternic, dar nici prea natural.



Sper să vă ajute, iar dacă încă nu v-ati hotărât promit că voi veni şi cu alte tipuri de machiaj pentru voi.
XoXo Anca

joi, 4 aprilie 2013

Cum te machezi in functie de culoarea ochilor?

     Ochii sunt o fereastră către suflet, spune o vorbă din bătrâni. Pe de altă parte, machiajul ne evidenţiază frumuseţea naturală a fiecărui chip şi mascheză micile imperfecţiuni care ne complexează. Dar uneori este suficient să îţi subliniezi frumuseţea magnetică a ochilor pentru a te simţi cu adevărat  încrezătoare! Eu îţi voi da câteva sfaturi despre cum ar trebui să te machezi în funcţie de culoarea ochilor tăi. 
   Ochii verzi 

  Culorile de bază în machiajul ochilor verzi sunt tonurile de maro( cu predilecţie ciocolatiul), de mov(purpuriu şi prună), roz, gri închis până la negru cărbune.
  Creionul maro aplicat în interiorul ochiului, pe mucoasă, va scoate foarte mult în evidenţă verdele ochilor dumneavoastră. 
  Dacă îţi doreşti un smokey eyes poţi folosi tonuri de mov, este cea mai indicată culoare de smokey pentru ochii tăi.
 Combinaţii: verde şi mov, roz şi verde, auriu şi ciocolatiu, lavanda şi negru, vernil şi albastru ultramarin(pentru un look extravagant, dar classy). 

  Ochii albaştri 

  Culorile care îmi vin prima oară în minte când vine vorba de ochi albaştri sunt gri, albastru închis, maro, pământiu, lavanda şi indigo, piersică.
 Rozurile reci, mate şi sidefate, argintiul şi auriul (în combinaţie cu un degrade de albastru, de exemplu) sunt culori care evidenţiază irisul tău. În general dacă foloseşti nuanţe mai închise decât culoarea albastră a ochilor tăi îi scoţi şi mai mult în evidenţă. De exemplu pentru un make up poţi folosi nuanţe de orange pe pleoapa mobilă, iar în colţul ochiului un albastru închis şi pentru buze putem folosi corai. Rimelul trebuie să fie maro închis sau negru,iar pentru blush o nuanţă ce se potriveşte cu rujul. 
 Combinaţii sugerate: argintiu pe arcadă şi lavandă pe pleoapa mobilă, albastru şi auriu, piersică si pamantiu, roz şi turcoaz, roz şi gri, albastru şi portocaliu(pentru indraznete).

  Ochii căprui 

 Dacă ai ochii căprui te poţi considera o norocoasă, deoarece puţine sunt culorile care nu se potrivesc acestui tip de culoare a ochiului. Cele mai potrivite culori pentru ochii tăi sunt movurile( purpuriu, lavandă, indigo), tonurile de maro( de la bej până la ciocolatiu), auriul şi piersică( care se poate găsi şi în blush).
  Dacă machiajul este pentru seară, ocazii speciale vă puteţi permite culori mai puternice, pentru cel de zi folosiţi nuanţe pale cum e cremul, maro deschis, roz pal etc. Nu exageraţi cu blushul şi rujul ziua. Dacă ochii sunt foarte bine evidenţiaţi buzele trebuie să fie în nuanţe naturale, nude, rose. În cazul în care buzele sunt puternic nuanţate un eyeliner şi un strat de rimel pentru ochi e suficient. Acest sfat nu e valabil doar pentru cele dintre voi care au ochii căprui, ci tuturor.

 Sper că sfaturile mele vă sunt de folos şi spor la aranjat şi machiat.
XoXo Anca

miercuri, 3 aprilie 2013

Wednesday makeup

  Machiajul de astăzi este colorat si se potriveste pentru o zi in parc sau chiar si pentru o zi la birou/şcoală, chiar si pentru o seara în oraş, depinde doar de tine unde doreşti sa-l porţi. 
  Dacă îţi doreşti si tu un astfel de machiaj, contactează-mă.




XoXo Anca